Ştiri

După 10 ani de la condamnare, jurnalista Feri Predescu a câștigat la CEDO un proces cu Radu Mazăre

Sursa foto: DC News

14.000 de euro daune materiale și 4500 de euro ca prejudiciu moral va primi jurnalista Feri Predescu din partea statului român, după ce a câştigat la CEDO procesul privind nerespectarea dreptului la libertatea de exprimare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că a fost încălcat articolul 10 din Convenție atunci când jurnalista Feri Predescu a fost condamnată în 2007 pentru că l-a criticat pe fostul primar al Constanței Radu Măzăre într-o emisiune televizată.

Acum 10 ani, justiția română i-a dat câștig de cauză lui Radu Mazăre, obligând  jurnalista să-i plătească fostului primar al orașului  despăgubiri de peste 50.000 de lei (aproximativ 11.000 de euro).

Radu Mazăre a reclamat-o pe Feri Predescu pentru declarații defăimătoare la adresa sa, după o emisiune TV din august 2006 în care s-a discutat subiectul unui hotel cuprins de incendiu. Hotelul aparţinea fostului primar. În urma acestei emisiuni, în care jurnalista a afirmat că municipiul Constanța e împarțit pe clanuri, ” susținătorii lui Mazăre și inamicii lui Mazăre”, fostul primar al Constanței a solicitat în instanță daune în valoare de 200.000 lei și obligarea ziaristei la prezentarea unor scuze publice.

În octombrie 2007, Feri Predescu și-a justificat afirmațiile în instanță, iar judecătoria Constanța a respins ca neîntemeiată reclamația lui Mazăre. Fostul edil a făcut însă apel, reușind în cele din urmă să obțină condamnarea jurnalistei de către Tribunalul Constanța și obligarea acesteia la prezentarea unor scuze publice și plata a unor daune morale în valoare de 50.000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în valoare de 7197 lei. Curtea de Apel a susținut decizia Tribunalului în acest caz, Feri Predescu fiind nevoită în cele din urmă să achite integral toate dispozițiile instanței.

În mai 2009, Feri Predescu a făcut recurs la CEDO în baza articolului 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru violarea dreptului la liberă exprimare și, după opt ani, a câştigat procesul.

„Decizia CEDO a demonstrat că am avut dreptate. Radu Mazăre mi-a facut mult rău. După  procesul în România, nu am fost lasată să-mi desfășor activitatea nici pe plan profesional, reușindu-se, prin pârghiile politice la îndemână, înlăturarea mea din două instituții de presă. Numai că eu nu sunt ușor de doborât, plus că am avut parte și de sprijinul familiei mele, al prietenilor și al multor colegi din presă: Agenția de Monitorizare a Presei ActiveWatch, Ziua de Constanța, Evenimentul zilei, Cristian Tudor Popescu, Simona Ionescu, Rodica Culcer, Cătălin Tolontan, Mircea Toma. Nu am fost singură. Mazăre a dispărut între timp sub avalanșa de dosare penale de corupție, eu nu. Atâta timp cât statul român mai are în sistemul judiciar reprezentanți care dau verdicte după cum le cântă alții, se face de râs în continuare”, a declarat Feri Predescu, într-un comunicat citat de organizația neguvernamentală APADOR-CH, cei care au asigurat asistenţa juridică a jurnalistei.

Potrivit statisticilor CEDO, de la ratificarea  Convenției Europene a Drepturilor Omului în 1994 și până în 2014, România a fost condamnată pentru încălcarea dreptului la libertatea de exprimare de 22 de ori.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s