Ştiri

Vara vine cu valuri de pacienţi la Spitalul de Urgenţă Constanţa

Tot mai multe persoane se prezintă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, odată cu începutul sezonului turistic. Ultima raportare oficială este de peste 1.000 de pacienţi care au trecut pragul Unităţii de Primiri Urgenţe într-un singur weekend.

Cele 29 de linii de gardă ale spitalului fac faţă cu greu fluxului continuu de pacienţi. Deşi a trecut în ultimii ani prin mai multe procese de reabilitare şi a fost dotat cu echipamente performante de ultimă generaţie, cei peste 3.000 de angajaţi ai SCJU Constanţa sunt copleşiţi de numărul mare de pacienţi care solicită servicii medicale în perioada verii.

„Sunt zile în care peste 500 de pacienţi se prezintă la UPU. Dintre aceştia cel mult 150 au probleme care necesită internare. Spitalul este foarte aglomerat. De aceea uneori şi timpii de aşteptare sunt mari. Singura soluţie ar fi educarea populaţiei astfel încât să meargă regulat la medicul de familie pentru a preveni sau trata eventualele probleme şi să nu mai ajungă în Urgenţe cu afecţiuni minore”, a declarat Crina Kibedi, de la Biroul de Comunicare SCJU Constanţa.

Spitalul de Urgenţă Constanţa are 1300 de paturi disponibile, iar media lunară de internări este în jurul cifrei de 7.000 de pacienţi. Aceasta creşte îngrijorător pe perioada verii, atunci când aproximativ 1.300.000 de turişti vizitează litoralul românesc şi mulţi dintre ei apelează la servicii medicale. Mai mult, organizarea unor evenimente culturale şi de recreere pune şi mai multă presiune pe personalul medical suprasolicitat.

„Spitalul nostru este unul dintre cele opt din ţară de clasa I, cu competenţă foarte înaltă şi deserveşte întreaga regiune. În aceste condiţii, există medici care lucrează zile suplimentare şi vin de acasă, din libere, pentru a ajuta atunci când fluxul de pacienţi este prea mare. Iar asa se întâmplă des pe perioada verii”, a completat Crina Kibedi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s