Interviuri

Lică Gherghilescu, directorul Teatrului pentru Copii „Căluţul de Mare”: „Artiștii ar trebui să fie niște repere ale societății, niște modele, nu ultimii oameni. Ar trebui să se bucure de tot respectul”

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” din Constanţa a împlinit, recent, 60 de ani de activitate. Este vorba despre una dintre cele mai apreciate şi mai performante instituţii de cultură din Constanţa. Artiştii Teatrului pentru Copii dau celor mici, dar şi celor mari o permanentă lecţie despre ce înseamnă teatrul: adevăr, pasiune, sacrificiu. Am vorbit despre aceste aspecte, dar şi despre bucuriile şi satisfacţiile vieţii de artist cu actorul Lică Gherghilescu, directorul Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare”.

Reporter: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” a împlinit, recent, 60 de ani de existenţă. Ce semnificaţie are această aniversare pentru viața culturală din Constanța?

Lică Gherghilescu: Este o sărbătoare firească, atât a celor mici, cât și a celor mari. Este un lucru important faptul că, de peste 60 de ani, la malul mării se face teatru pentru copii. E un moment jubiliar, un moment în care am tras linie și în care am constatat că n-au trecut 60 de ani degeaba peste Constanța. În tot acest timp, au fost generații peste generații care au crescut, care astăzi sunt părinţi şi chiar bunici și care vin cu nepoții lor la teatru. Sunt 60 de ani de realizări artistice deosebite.

Trebuie să spun, de asemenea, că am avut generații de actori foarte apreciați la nivel național. Totodată, au fost spectacole care s-au remarcat în competiții naționale şi internaționale. După 2003, când am devenit teatru de sine stătător ca persoană juridică, am încercat să fim demni de înaintașii noștri și de realizările lor. Eu zic că am reușit. Ne străduim să facem în continuare spectacole de înalt nivel artistic pentru copii.

R: Care este cea mai îndrăgită piesă din repertoriul teatrului?
L.  G.: Eu personal nu aleg în modul acesta, la fel cum un părinte nu poate să spună pe care dintre copii îl iubește cel mai mult, fiindcă toți îi sunt la fel de dragi. Toate piesele de teatru sunt creațiile acestui colectiv,  ne-am dorit ca toate spectacolele să fie foarte bune. Sigur că nu toate pot fi la fel, dar dorința noastră a fost să facem spectacole foarte bune, de cele mai multe ori am reușit. Care anume sunt cele mai reușite doar publicul decide, iar gusturile nu se discută. Unii iubesc mai mult „Cenuşăreasa”, alții, „Alba-ca-Zăpada”, alții, „Motanul încălțat”, știți cum e… Importantă este calitatea unui spectacol.

R: Teatrul „Căluţul de Mare” se poate mândri cu foarte multe premii câștigate. Ce distincţie din acest palmares a fost cea mai râvnită? 
L. G.: Noi nu ne-am dorit un premiu anume. Nu facem spectacole neapărat pentru premii sau pentru participări la festivaluri, ci pentru copii, pentru a-i bucura pe ei. Dacă acest lucru se împletește cu obținerea unor premii, cu cronici foarte bune, atunci este cu atât mai bine. Premiile au venit însă de la sine. Dacă faci lucruri bune, recunoaşterea nu are cum să nu apară, deci sigur că şi premiile ne bucură.

Sunt zeci de premii, însă cele mai importante au fost cele obţinute de cea mai mare actriță pe care a avut-o Teatrul de Păpuși din Constanța, Aneta Forna Christu. A luat premiul UNITER pentru păpuși, cea mai înaltă distincție, apoi a luat premiul de excelență în animație, premiul UNIMA, premiu pe care l-am obținut și eu în 2009. Dintre cele mai recente premii amintesc premiul la un festival internațional de la Cluj, de anul trecut, când pentru rolul din spectacolul nostru „Mica sirenă” a obținut premiul de interpretare feminină actriţa Daniela Manolache. De asemenea, premiul pentru muzica spectacolului și premiul pentru scenografia spectacolului Eugenia Tărașescu pentru activitatea sa de-a lungul timpului.

Această prezentare necesită JavaScript.

R: A fost dorinţa, intenția dumneavoastră să lucrați în teatrul pentru copii atunci când ați terminat facultatea sau a fost o întâmplare?
L. G.
: Intenția mea a fost să lucrez aici înainte de a începe facultatea. Eu locuiesc la două străzi de teatrul „Căluțul de mare”, încă din liceu veneam și stăteam toată ziua în teatru. Înainte de a intra la facultate am și susținut un concurs de actor mânuitor, am luat concursul respectiv și urma să mă angajez, dacă nu intram la Teatru. După cei patru ani de studenție am fost repartizat la Teatru Dramatic din Constanța unde am avut o carieră importantă. În anul 2003 am înființat acest teatru,  „Căluțul de mare”, și de atunci sunt managerul acestui teatru.

R: L-aţi avut profesor pe îndrăgitul artist Dem Rădulescu. Care a fost cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o de la el?
L. G.: Sunt atât de multe lucruri pe care le-am învățat de la el, îmi este destul de greu să rezum… Pot însă să afirm că de la Dem Rădulescu am învăţat că teatrul înseamnă în primul rând adevăr, că teatrul nu se poate face fără pasiune și, în același timp, fără sacrificiu. Dacă reușești să îmbini aceste trei lucruri există toate premisele succesului în meserie.

R.: Ce sacrificii a fost nevoie să faceți de-a lungul carierei, de-a lungul vieții dumneavoastră de artist?

L. G.:  Fără sacrificiu nu se poate face performanță. În general, noi nu vorbim despre acest lucru. Sacrificiul este ceva asumat în clipa în care îţi alegi meseria de actor, dar nu trebuie să se simtă sacrificiul în efortul pe care îl faci, fiindcă e în natura meseriei noastre. Avem și noi viața noastră personală, problemele, impasurile, durerile prin care trece orice om. Spectacolele nu sunt ca filmul pe care l-ai făcut o dată, l-ai înregistrat și îl dai de câte ori vrei, spectacolele sunt unice. Trebuie să ai starea de creație, publicul nu trebuie să știe sacrificiile noastre.
Ca manager a trebuit să fac multe sacrificii mai ales în perioadele grele prin care am trecut ca instituţie. Unul dintre aceste sacrificii este  asumat însă din momentul în care am devenit managerul teatrului. Mi-am dat seama că nu mai pot să îmi continui activitatea de actor și, atunci, aparițiile mele au devenit sporadice. Mi-a lipsit și încă îmi lipsește scena, am mai jucat când a fost nevoie de înlocuiri, ca să salvez spectacole. Altfel, e prea complicat să împletesc meseria de actor cu rolul de manager. La munca pe care o depui ca manager ar fi aproape imposibil să mai ai timpul si liniștea pentru creație. Nu regret şi asta pentru că am obținut satisfacții profesionale din meseria de manager de teatru.

R.: În cariera dumneavoastră de actor ați avut vreun rol pe care l-ați îndrăgit în mod special?
L. G.: Sunt roluri pe care le simți mai aproape de sufletul tău și, de obicei, sunt cele care te-au solicitat cel mai mult. Rolurile cu mare succes la public nu sunt neapărat și rolurile la care ții cel mai mult. Ţii mai ales la un rol care ţi-a dat de furcă, pe care te-ai străduit să îl creezi.  În perioada studenției am colaborat cu cei de aici, regizorul Cristian Pepino a montat „Inimă rece” la Constanța și eu am jucat rolul principal, Peter Munk. Făceam naveta Constanța-București, veneam și jucam sâmbăta și duminica la teatrul de aici. A fost prima mea creaţie. Mai apoi, peste mulţi ani, am şi regizat această piesă şi am revenit ca actor în ea, în rolul lui Ezechiel.
Alt rol important a fost cel din piesa „Acești îngeri triști”, jucam personajul lui Ion, rolul principal, care mi-a adus multe satisfacții, aprecieri, premii. Mai târziu a fost un alt rol important în „Unde-i revolverul?”, în regia lui Mircea Cornișteanu, cu care am câștigat și premiul pentru cea mai bună interpretare masculină.
În film, cel mai îndrăgit rol a fost Guliță din „Coana Chirița” în cele două filme ale lui Mircea Drăgan, alături de profesorul meu, Dem Rădulescu şi de Draga Olteanu. În filmul „Nu sunt faimos, dar sunt aromân” al lui Toma Enache am jucat personajul tatălui lui Toni Caramuşat, iar rolul acesta este una dintre creațiile mele cele mai reușite, cele mai importante.

R.: Ce părere aveţi despre statutul actorului din România la ora actuală?
L. G.
: E un subiect foarte delicat. Noi, actorii, încercăm să ne facem datoria, condițiile nu sunt tocmai favorabile, iar asta nu de acum, ci de ani de zile. Aprecierea oficială a statului nu este cea pe care am merita-o noi, artiştii. Aici rămâne de văzut până când, să vedem dacă este acceptată noua lege a salarizării. Artiștii ar trebui să fie niște repere ale societății, niște modele, nu ultimii oameni. Ar trebui să se bucure de tot respectul şi să fie puși la locul lor din punct de vedere material. În rest, noi succesul l-am avut şi îl avem. Trebuie să avem însă și noi locul nostru.

R.: Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de Mare” are program artistic și în timpul verii?
L. G.
: Acum nu, urmează să intrăm de pe 1 august în concediu. Noi suntem strâns legați de școlile cu care avem parteneriate, iar acestea sunt în vacanţă. Trebuie să ne luăm și noi pauza necesară după un an solicitant, avem reprezentări în fiecare zi în timpul anului, uneori chiar două spectacole pe zi. O facem cu drag, suntem bucuroși când sălile sunt pline. Ne reîntoarcem după o lună și ceva de pauză, dar cu bateriile încărcate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s