Reportaje

Viaţa la Pescărie

În plin sezon estival, orașul Constanța este asaltat de turiști din toate colțurile României, dar și din străinătate. Oamenii vin să se distreze pe malul mării, să viziteze clădirile si monumentele  ce atestă istoria vechiului oraș, dar și să deguste preparatele din peștele Mării Negre.

Pescuitul este una dintre cele mai vechi meserii practicate în orașul Constanța, meserie ce a contribuit  la dezvoltarea spectaculoasă a Constanței de la un simplu sat de pescari greci la ceea ce este în prezent.

Activitatea turistică aduce prosperitate multor  locuitori, însa pentru bătrânii pescari lucrurile nu stau atât de bine. La intrarea în Mamaia se află o plajă celebră, botezată de localnici „La Pescărie”. Aici pe vremuri erau bărci multe, trase la mal, care dimineaţa se desprindeau de la mal şi porneau cu primele raze ale soarelui să aducă în oraş peşte proaspăt. Acum, mai sunt puțini pescari de rând care au mai rămas  în  punctul de debarcare de la Pescărie.

Terenul pe care se află  Pescăria a fost donat de Regina Maria pescarilor constănțeni, dar se pare ca actul a dispărut. Oamenii spun ca s-au împotrivit ani de zile autorităților locale, care credeau că ar fi mai utilă aici o şosea sau clădiri cu blocuri supraetajate.

Ion Bădărău are 64  de ani şi a lucrat 44  de ani pe Șantierul Naval din Constanța, la atelierul de acumulatori. Acum îşi petrece timpul la Pescărie. „Suntem oameni în vârstă, pensionari, cei care mai suntem aici, suntem certați cu familiile, cu legea”. Pensia pe care o are nu îi acoperă cheltuielile zilnice, așa că pescuiește hamsie şi guvizi.  Banii pe care îi câştigă din vânzarea peștelui nu sunt foarte mulți, dar îl ajută. Uneltele  pentru pescuit le cumpără : undițe, cârlige, plasă, nailon, momeală. „Încercăm să ne recuperăm banii pentru unelte, din vânzarea puținului pește pe care îl prindem și poate, ne mai rămâne şi nouă ceva”.

Peștele este puțin, de dimensiuni mici si ajunge la cunoștinţe sau în piețele locale, în cel mai bun caz. Restaurantele, cherhanalele se aprovizionează de la companii cu unelte și bărci mai performante decât cele ale pescarilor de rând. Şi chiar dacă le-ar cere, tot n-ar avea de unde să aducă ei mai mult peşte. Nu că n-ar vrea, dar marea este foarte poluată, spun oamenii care îşi câştigă traiul cu barca pe valuri.  „Când eram mic, călcam pe calcani când mergeam să facem baie, aici în Tăbăcărie (n.a. lac aflat la malul mării). Acum abia dacă prinzi ceva toată ziua”.

Din barăcile lor de pe malul mării, nu au acces la apă potabilă sau la electricitate: „Aici nu e lumină, nu e apă de ani de zile. Fiecare își aduce apă cu bidoanele, fiecare se gospodărește cum poate.” Pescarii susțin ca aleșii locali le-au făcut numeroase promisiuni, însă niciuna nu s-a concretizat până în acest moment. Cu toate astea, ei continuă să spere. Vorbesc liniştiţi, lăsându-se legănaţi în bărcile lor vechi, zâmbesc mult şi privesc marea cu chipurile arse de soare, încrezătoare şi calme. Marea nu le promite nimic, dar îşi ţine de ani de zile, veşnic, promisiunea.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s